Despre Noi Programe Ajută și Donează Contact
hu

Tineri entuziaști și generoși la „Tabăra de muncă” de la Dorobanți

Luni, 14 august, începe ”Tabăra de muncă” de la Dorobanți, județul Arad! Peste 40 de tineri voluntari maltezi, de la 8 filiale și sucursale din țară, participă la această tabără anuală de vară organizată la Centrul de ingrijire pentru persoane cu handicap, coordonat de filiala Dorobanți.

”Beneficiarii noștri, 40 de vârstnici cu dizabilități, abia așteaptă sosirea voluntarilor! Aceștia aduc multă bucurie, toată lumea e mai fericită! Timp de o săptămână întreagă, tinerii muncesc din greu, cu entuziam și cu rezultate vizibile: grădinăresc, fac reparații la clădire, curăță, vopsesc, gătesc… Dar știu și să se relaxeze, se bucură din plin de timpul petrecut împreună. E o plăcere să-i avem aproape.” – spune, László Lajos, președintele filialei Dorobanți a Serviciului de Ajutor Maltez în România.

Voluntarii vin de la filialele și sucursalele din Sfântu Gheorghe, Satu Mare, Timișoara, Baia Mare, Aiud, Sibiu, Dorobanți și Kecskemét (Ungaria). Pentru cei mai mulți dintre ei, nu este prima participare în această tabără. S-au obișnuit deja că vacanța de vară nu se poate încheia fără ca ei să ajute, cu inima largă, la îmbunătățirea condițiilor de trai a persoanelor de la Centrul Social Maltez din Dorobanți.

Le dorim zile frumoase de prietenie și solidaritate!

Aici puteți afla mai multe detalii despre Centrul de ingrijire pentru persoane cu handicap al filialei SAMR Dorobanți.