About us Programs Help and Donate Contact
ro hu

Perspective mai bune de viitor pentru copii și tineri romi din Valea Crișului

Este un proiect care își propune să contribuie la integrarea socială a tinerilor romi prin activități educaționale și de formare.
Proiectul este dezvoltat pe 3 direcții:
• 12 copii proveniți din cele mai vulnerabile familii beneficiază de lecții de călărie, alături de activități educaționale. Educația formală nefiind o prioritate în comunitatea lor, oportunitățile de călărie sunt un stimulent pentru a-i aduce mai aproape de școală.
• 3 tinere sunt formate în cadrul unui atelier de țesătorie și broderie tradițională
• 20 copii din clasele IV-VI participă la activități de formare în tâmplărie.
Toți participanții din proiect beneficiază de o masă caldă zilnică; activități de informare cu privire la igienă, sănătate și planificare familială sunt parte din procesul de formare.

PROGRAM KEY DATA

    • Program iniţiat în toamna lui 2014
    • Beneficiari: 35 de copii de etnie roma
    • Partener: Fundaţia Kálnoky

Zeci de copii alergau desculți și îmbrăcați necorespunzător pentru o zi de iarnă, în jurul îndrăznețului vizitator. Acest lucru ni s-a întâmplat în ianuarie, 2014, când Ambasadorul Ordinului de Malta pe problematica romilor a venit în vizită și a dorit să viziteze comunitatea romilor din apropiere. Vederea sărăciei în care aceștia trăiau ne-a afectat profund... Dar mai presus de toate am simțit o voință de viață puternică, primordială oarecum a acestor copii care zburdau în jurul nostru.
În septembrie am testat talentele de călărie ale copiilor. 142 de copii maghiari și romi au participat în activități de gimnastică, alergare, călărie, după care am analizat rezultatele. Au fost aleși cei mai talentați 24 de copii din clasele 1-4, cu vârste între 7 și 10 ani. Toți erau romi.
Ei sunt extrem de agili și duioși în același timp, le plac caii la nebunie, toți vor să câștige. Doar 12 dintre ei pot lua parte la program, așa că mai fac o selecție în curtea școlii. Se dau jos din autobuz, aleargă să mă îmbrățișeze, și apoi se grăbesc spre arena de echitație. Stau disciplinați într-un singur rând, cu fața spre mine: toți cei 24 de copii, cu hainele și încălțămintea rupte, dar cu sclipiri în ochi. Știind că doar 12 vor fi aleși, își întind brațele zicând: “alege-mă pe mine”! Mi se rupe inima, le promit că toți vor avea o șansă de-a lungul anilor, deoarece sunt cei mai talentați din școală! Sunt aleși 12, o îmbrățișare mare, apoi pleacă.
Nu am întâlnit niciodată copii mai minunați și entuziaști; mă numesc „tanti profesoara”, dar în realitate ei sunt cei care mă învață pe mine.

Contesa Anna Kálnoky