Abonează-te la Newsletter


 

 

 

 

 

 

 

 

 

   
 
Stiri
 
 
Stiri

Dezvoltarea capacității IT la Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România
Începând cu 14 noiembrie 2011, pe o perioadă de trei luni, s-a derulat proiectul mai sus menţionat, în cadrul Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Sâmbătă, 4 februarie 2012 a avut loc a XV-a ediţie a Balului Caritabil de la Aiud.
Cu motto-ul „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”, balul a avut drept scop asigurarea pâinii pe parcursul anului 2012 pentru nevoiaşi, familii cu mulţi copii, vârstnici cu pensii mici. În anul 2011, fondurile strânse la bal au asigurat pâinea pentru 47 de persoane.

Porsche România face un nou gest de generozitate în preajma Crăciunului, sprijinind în continuare „Masa pe roţi”!
Prilej de bucurie la acest final de an! Porsche România a ales să continue implicarea în comunitate în sprijinul vârstnicilor, susţinând financiar proiectul „Masa pe roţi”!

Cei de la sucursala Sfântu Gheorghe au fost reprezentanţii generoşi ai lui Moş Nicolae, distribuind 120 de pachete!
120 de pachete au fost distribuite de Moşul Serviciului de Ajutor Maltez în România din sucursala Sfântu Gheorghe la spital, la şcoli şi grădiniţe şi la mai multe familii nevoiaşe.

Moş Nicolae a sosit la Aiud încărcat de daruri!
„Uite-l pe Moşu!”- se auzea glasul a sutelor de copii, care la începutul săptămânii trecute au fost vizitaţi de Moşul din localitatea germană Hasselroth. O acţiune începută cu 17 ani în urmă a devenit o tradiţie la care participă două comunităţi aflate la aproximativ 1400 de kilometri distanţă.

5 decembrie - Ziua internaţională a voluntarilor : Mulţumim voluntarilor maltezi!
Cu ocazia acestei Zile internaţionale, transmitem un gând bun tuturor voluntarilor care susţin prin eforturile lor misiunea Serviciului de Ajutor Maltez în România!

3 decembrie, Ziua internationala a persoanelor cu dizabilitati!
Anul acesta, Organizatia Natiunilor Unite a stabilit ca tema pentru Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati - DPD 2011 "Impreuna pentru o lume mai buna pentru toti: includerea persoanelor cu dizabilitati pe calea dezvoltarii".

Fotografiile premiate la concursul iniţiat cu ocazia aniversării jubiliare a SAMR
Celebrarea aniversării jubiliare a 20 de ani de existenţă a Serviciului de Ajutor Maltez în România a fost surprinsă în diverse imagini sugestive de către participanţi. Iată cele mai reprezentative dintre ele.

Grădiniţa Specială Malteză din Cluj-Napoca este sprijinită pentru un an de zile de United Way România (decembrie 2011 – noiembrie 2012)!
Hotărârea a fost luată de Comitetul de Alocare al United Way România care s-a întrunit săptămâna trecută la Cluj-Napoca, a analizat proiectele depuse de organizaţiile non-guvernamentale şi a luat decizia finală asupra finanţării proiectelor pentru anul 2011-2012.

În această toamnă s-a lansat newsletterul Serviciului de Ajutor Maltez în România
Toamna caldă, dar asezonată discret cu primele miresme de scorţişoară ale iernii, ne-a inspirat să vă facem cunoscute ştirile noastre sub forma unui nou newsletter.

Sărbătoarea aniversară a Serviciului de Ajutor Maltez în România continuă!
Te invităm la concurs de fotografie! „Cum ai petrecut aniversarea de 20 de ani a SAMR”?

Aniversarea celor 20 de ani de activitate ai Serviciului de Ajutor Maltez în România
La Cluj-Napoca s-a sărbătorit sâmbătă, 15 octombrie 2011, continuarea tradiţiei legendare de aproape 1000 de ani a Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta în serviciul umanităţii.

Maraton ciclist in siguranta!
Duminica, 500 de ciclisti profesionisti si amatori din tara si strainatate au participat la Maros Bike Marathon pe drumurile forestiere din Muntii Gilaului. Serviciul de Ajutor Maltez in Romania a fost prezent pentru a acorda primul ajutor la nevoie. Astfel, ciclistii au pedalat mai in siguranta!!!

Ajută Pâinea Sfântului Anton să ajungă aburindă la nevoiaşii din Târgu-Mureş!!!
Sucursala Târgu-Mures îşi propune să ofere zilnic pâinea celor aflaţi în nevoie. Dacă are susţinere cât mai mare, proiectul poate câştiga grantul oferit de Raiffeisen Comunităţi.

Grădiniţa Specială Malteză şi-a deschis din nou porţile primitoare pentru copii!
Pentru Florin este prima zi de grădi şi prima zi de întâlnire cu noii săi prieteni. Să înceapă aventura!

20 de ani de caritate, sărbătoriţi la Timişoara!
Filiala Timişoara a Serviciului de Ajutor Maltez în România a organizat sâmbătă, 10 septembrie 2011, cea de-a IV-a ediţie a Balului Caritabil „Maria”.

Cea mai aşteptată tabără malteză!
Între 8 şi 15 august a avut loc a IX-a ediţie a taberei pentru tineri cu dizabilităţi organizată de Serviciul de Ajutor Maltez în România la Vâlcele, judeţul Covasna.

La un an după devastatoarele inundaţii din Moldova, Serviciul de Ajutor Maltez în România continuă activitatea de sprijinire a victimelor inundaţiilor.
Marți, 26 iulie, la Dorohoi, județul Botoșani, 60 de familii victime ale dezastrului natural de anul trecut au primit din partea SAMR aparatură și obiecte de uz casnic pentru dotarea noilor locuințe (construite sau renovate): frigidere, aragaze, aspiratoare, seturi de farfurii, seturi de becuri economice, ligheane în valoare de 10 000 de euro.

11 persoane din România participă la Tabăra internaţională de vară a ordinului maltez pentru tineri cu dizabilităţi
Între 23 şi 30 iulie 6 tineri cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, în total 11 persoane din România, vor participa la Tabăra internaţională de vară a ordinului maltez pentru tineri cu dizabilităţi în localitatea Lignano Sabbiadoro din Italia.

Vară + vacanţă + tineret = Tabăra Naţională TMR de la Micfalău
Astăzi pentru tinerii voluntari maltezi s-a dat startul Taberei Naţionale de la Micfalău, judeţul Covasna! Drumeţii, ateliere, concerte, karaoke, jocuri şi alte nenumărate surprize pentru cei care de-a lungul anului s-au implicat în programele noastre. Distracţie plăcută!

SAMR alături de cei care salvează vieţi
Pe 26 iulie va avea loc pe Stadionul Dinamo o lecţie unicat de resuscitare: câteva mii de voluntari vor încerca să înveţe manevrele esenţiale de resuscitare şi să doboare în acelaşi timp un record mondial!

Porsche România SRL duce mai departe “Masa pe roţi”!
Porsche Romania SRL sprijină în continuare “Masa pe roţi”, unul din programele deja tradiţionale ale Serviciului de Ajutor Maltez în România, donând o nouă maşină, Skoda Roomster.

Marele Maestru al Ordinului de Malta în vizită în România
În perioada 7-11 iunie suveranul Ordinului de Malta, Prinţul şi Marele Maestru, Fra’ Matthew Festing, s-a aflat în vizită în România. Delegaţia Alteţei Sale s-a întâlnit cu oficialităţile statului român, cu membrii Asociaţiei Române a Ordinului de Malta, a vizitat câteva dintre proiectele umanitare ale Serviciul de Ajutor Maltez în România şi a participat la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc.

Habitat construieşte, Serviciul de Ajutor Maltez dotează
În 31 mai a avut loc inaugurarea a 30 de case construite de Habitat pentru Umanitate şi dotate parţial de SAMR in Dorohoi, Moldova.

Seminarul a adus 80 de zambete si peste 6000 de lei
Prin Seminarul aproape gratuit, care a avut loc in 21 aprilie la Cluj-Napoca, s-au strans pachete si bani in valoare de 6045 lei pentru 80 de varstnici.

Seminar aproape gratuit cu 80 de zâmbete
Azi, 21 aprilie, cu începere de la ora 18:00, "Seminar de vanzari aproape gratuit" la City Plaza, Cluj-Napoca. Cei care participă oferă pachete de Paşti pentru 80 de vârstnici îngrijiţi de SAMR la Cluj.

20-22 aprilie - Inocenţii s-au mutat la Iulius Mall
„Corul inocenţilor” şi-a încheiat recitalul de pe strada Eroilor şi s-a mutat începând din 20 aprilie la intrarea principală de la Iulius Mall.

Corul inocenţilor - expoziţie cu scop caritabil la Cluj
În perioada 12-18 aprilie 5000 de "corişti" din ceramică vor inunda strada Eroilor din Cluj pentru a strânge fonduri pentru copiii cu dizabilităţi ai Grădiniţei speciale Malteze.

2% pentru tine, 100% pentru ei!
Direcţionează 2% din impozitul tău pe venit. Nu te costă decât efortul de a completa formularul.

Meloterapie la Grădiniţa specială Malteză
Mol România şi Fundaţia pentru Comunitate Cluj sprijină cu 10.000 lei terapia copiilor cu dizabilităţi neuromotorii severe ai Grădiniţei speciale Malteze din Cluj-Napoca.

Porsche România aduce un An Nou fericit la 20 de vârstnici
Moş Crăciun vine din partea Porsche România cu 10.000 de Euro pentru vârstnicii de la Masa pe roţi, Cluj-Napoca.

Curs de instructori la Pădureni
În perioada 12-18 decembrie 2010 SAMR în colaborare cu SARTISS organizează primul curs de tehnici avansate de prim-ajutor.

Lustragiul anului 2010
O acţiune inedită aflată la a 2-a ediţie. De Moş Nicolae lustragiii amatori ai Clujului s-au solidarizat pentru a umple cizmuliţele copiilor cu dizabilităţi severe ai Grădiniţei speciale Malteze din Cluj Napoca.

Tabăra pentru tineri cu dizabilităţi 2010
Rezultatele ediţiei a VIII-a: 100 de participanţi, 10 zile tabără, mii de zâmbete şi lacrimi de bucurie. Sponsor principal: Fundaţia Soros România.

Hrană pentru bunicii noştri
SoftVision susţine programul Serviciului de Ajutor Maltez în România - „Masa pe Roţi”

Picnic caritabil la TSE Development Romania
În data de 6 august angajaţii TSE Development Romania au organizat un picnic caritabil pentru a ajuta beneficiarii programului „Masa pe roţi”. Cu banii strânşi au asigurat masa caldă zilnică pentru 20 de bătrâni nevoiaşi pentru o lună.

Atelierul internaţional de artă „Almási Béla” – an jubiliar
În perioada 5-20 august a avut loc la Dorobanţi a 10-a ediţie a atelierului internaţional de artă "Almási Béla". Lucrările create de cei 18 artişti prezenţi au fost donate ca şi în anii precedenţi Căminului pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii al SAMR Dorobanţi.

SwiMaltezii au făcut valuri la Swimathon
Rezultatele echipei SwiMalteze la evenimentul Swimathon, care a avut loc în 7 august la Cluj-Napoca: 5 înotători, 49 de bazine înotate în 60 minute, 3500 de lei strânşi, parteneri: Eximtur şi Genpact.

Rămâi cu bine draga noastră Noémi!
27 iulie s-a stins din viaţă în urma unui tragic accident Jancsó Noémi (22 de ani), voluntara noastră din Cluj-Napoca. Serviciul de Ajutor Maltez în România îi mulţumeşte pentru munca depusă şi ajutor.

Campania „ACUM, mai mult ca oricând!”
În parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez în România, Habitat for Humanity Cluj invită clujenii să se alăture programului de răspuns la dezastre prin donații la cortul prezent în Piața Mihai Viteazu de luni, 12 iulie, până duminică, 18 iulie.

Ajutor pentru sinistraţii din Delta Dunării
În data 12 iulie, Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR) va desfăşura o acţiune de ajutor de urgenţă în Delta Dunării.

Târg caritabil pentru victimele inundaţiilor la Timişoara
În perioada 20-24 iulie SAMR Timişoara va organiza târgul caritabil „Ajutăm sinistraţii 2010” cu scopul de a strânge fonduri pentru persoanele grav afectate de inundaţii din Moldova.

Maramureş pentru Moldova
În cadrul campaniei „Maramureş pentru Moldova” SAMR Baia Mare în parteneriat cu Crucea Roşie Maramureş va strânge alimente de bază şi bani pentru victimele inundaţiilor din Moldova.

Demonstraţii de prim ajutor la ONGfest Cluj
În perioada 4-6 iunie SAMR a oferit clujenilor demonstraţii de prim ajutor în cadrul ONGfest Cluj.

SoftVision ajută copiii cu dizabilităţi
14 mai - Firma de software SoftVision sprijină prin intermediul Fundaţiei Comunitare Cluj activitatea Grădiniţei speciale Malteze, oferind echipamente specifice de terapie în valoare de 11.000 lei.

Pelerinaj la Lourdes 2010
În perioada 30 aprilie - 4 mai reprezentanţi ai Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta din România au participat împreună cu patru persoane cu dizabilităţi la pelerinajul anual al cavalerilor maltezi de pretutindeni, la Lourdes.

Porsche România donează pentru voluntariat
Porsche România a donat Serviciului de Ajutor Maltez în România un microbuz Volkswagen.

Adunarea Generală 2010
În data de 10 aprilie a avut loc Adunarea Generală 2010 al SAMR la Aiud.

Concert de Paşte pentru copii deosebiţi
31 martie: Artistul clujean Liviu Bocănială a cântat copiilor cu dizabilităţi de la Grădiniţa specială Malteză din Cluj Napoca.

Malteser International: 50000 Euro pentru Chile
Malteser International intervine de urgenţă în urma cutremurului din Chile din 27 februarie.

Malteser International în Haiti
16 februarie - Haiti la o lună după cutremur: Malteser International înfiinţează al doilea serviciu medical în Darbonne.

Balul caritabil din Aiud continuă să asigure pâinea cea de toate zilele
În data de 6 februarie a avut loc a 13-a ediţie a balului caritabil organizat de sucursala SAMR Aiud.

Acţiune de Crăciun pentru persoane fără adăpost la Sf. Gheorghe
În perioada de 21-24 decembrie Tineretul Maltez din Sf. Gheorghe a organizat acţiunea „Crăciun pentru persoanele fără adăpost”.

Un gest cald pentru suflete înfrigurate
În data de 22 decembrie tinerii voluntari maltezi au adus Crăciunul mai aproape de persoanele fără adăpost din Bacău, oferind ceai cald şi cozonac.

Concertul caritabil de colinde: „Un zâmbet într-o viaţă amară”
În 19 decembrie 2009 a avut loc a IV-a ediţie a concertului caritabil de colinde “Un zâmbet într-o viaţă amară”, concert organizat de Tineretul Maltez din Baia Mare.

Voluntarii anului 2009 în domeniul social
Tinerii voluntari maltezi din Cluj Napoca au câştigat în cadrul Galei de Decernare a Premiilor pentru Implicare în Comunitate – ediţia a X-a premiul pentru Grupul de voluntari al Anului 2009 în domeniul social.

06.12.2009 Lustragii pentru o zi, o acţiune caritabilă inedită
În data de 6 decembrie la Cluj Napoca a avut loc o acţiune caritabilă originală: doi lustragii pricepuţi au făcut cizmele clujenilor să strălucească, banii strânşi fiind donaţi Grădiniţei speciale Malteze.

27.10.09 Porsche România salvează programul Mâncare pe roţi
Prin donarea unei Skoda Octavia, Porsche România, a făcut posibilă continuarea programului „Mâncare pe roţi” din Cluj Napoca. Astfel 20 de vârstnici nevoiaşi vor primi în continuare la domiciliu o masă caldă zilnică.

01-08.11 Curs de conducători de grupă şi întâlnirea conducătorilor de grupă
TMR a organizat la Baia Mare cursul de conducători de grupă pentru tineri voluntari. Cursul a fost urmat de întâlnirea conducătorilor de grupă.

17-23.10 Tinerii maltezi în vizită în Olanda
În perioada 17 – 23 octombrie un grup de tineri maltezi din Cluj Napoca au fost oaspeţii tinerilor maltezi germani din dieceza Essen într-o tabără organizată pe insula Ameland, Olanda.

Cutii de donaţii în magazinele Kaufland
Din iulie până în septembrie în urma colaborării dintre Kaufland România şi Serviciului de Ajutor Maltez în România s-au strâns 23071,48 de lei.

01.10 Ziua internaţională a vârstnicilor
Maltezii de la filiala Găeşti şi cei de la sucursala Chiscani şi-au sărbătorit seniorii cu ocazia Zilei internaţionale a vârstnicilor.

27.09 Prim ajutor la maraton
Tinerii maltezi de la sucursala Cluj Napoca au asigurat primul ajutor în cadrul maratonului de ciclism Maros MTB Marathon, desfăşurat în 27.09 la Gilău, jud. Cluj.

12.09 Balul de caritate Maria 2009
În data de 12 septembrie a avut loc a 3-a ediţie a balului de caritate Maria, organizată de filiala Timişoara a Serviciului de Ajutor Maltez în România.

31.08 – 12.09 Artă în scop umanitar
Căminul pentru adulţi cu deficienţe locomotorii de la Dorobanţi a devenit timp de două săptămâni un loc de creaţie pentru 19 de artişti plastici din ţară şi străinătate.

15 – 22.08 Mămăligă cu brânză la tabăra internaţională pentru tineri cu dizabilităţi
Tinerii din România au servit cei 360 de participanţi ai taberei internaţionale a Ordinului Maltez pentru tineri cu dizabilităţi (IMS 2009) din Spania cu mămăligă cu brânză şi pălincă.

15 - 22.08 Eurocamp la a 13-a ediţie
Peste 70 de tineri din Albania, Germania, Polonia, Ungaria, România şi Serbia s-au întâlnit la a 13-a ediţie a Eurocamp-ului care a avut loc la Györújbarát, Ungaria.

27.07 – 01.08 Tabăra pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii ediţia a VI-a, Vâlcele, jud. Covasna
Ediţia a VI-a a taberei pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii a strâns laolaltă 95 de participanţi, dintre care 41 de invitaţi, 31 de însoţitori şi 23 de voluntari care au ajutat la buna desfăşurare a activităţilor.

25.07- 01.08 Berlin a găzduit 800 de tineri maltezi
Un grup de tineri maltezi din România a participat la tabăra federală a Tineretului Maltez din Germania, care a avut loc în perioada 25 iulie- 1 august la Berlin.

22-26.07 Voluntarii maltezi prezenţi la Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici 2009
Voluntarii maltezi au participat în perioada 22-26 iulie la Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici în perioada la Baia Mare: cei din Baia Mare au asigurat primul ajutor, iar tinerii maltezi din Blaj au avut stand de prezentare.

16-19.07 Distracţie la Festivalul TMR
Aflată la a 3-a ediţie, Festivalul TMR a adunat în jur de 130 de tineri voluntari maltezi care timp de trei zile au avut parte de distracţia bine meritată după un an de voluntariat social.

11-16.07 Maltiada la tabăra naţională a TMR
În cadrul taberei naţionale a Tineretului Maltez, care a avut loc în perioada 11-16 iulie, peste 100 de tineri maltezi s-au întrecut în diverse probe pentru a deveni câştigătorii Maltiadei.

06-10.07 Tabără pentru copii nevoiaşi
Tinerii maltezi ai sucursalei Sf. Gheorghe au organizat în perioada 06-10 iulie 2009 a 12-a ediţie a taberei pentru copii proveniţi din familii nevoiaşe.

10.07 Să te odihneşti în pace, dragul nostru Zsolt!
Maltezii din Sf. Gheorghe şi Tineretul Maltez din România s-au despărţit cu durere nemărginită în suflet, pentru totdeauna, de tânărul maltez Veres Zsolt!

15.05 Serviciul de Ajutor Maltez a suferit o mare pierdere
Cu adâncă durere şi tristeţe anunţăm trecerea în nefiinţă, a celui care a fost mereu cu dedicare şi devotament în slujba celor nevoiaşi, prietenul şi colegul nostru, dl. DR. ALMÁSI ADALBERT, conducătorul filialei Dorobanţi.

Adunarea Generală a Serviciului de Ajutor Maltez
În data de 09.05.2009 s-a desfăşurat Adunarea Generală 2009 a Serviciului de Ajutor Maltez în România.

Satu Mare: Pachete de Paşti oferite familiilor nevoiaşe
În Joia Mare a Paştelui Catolic voluntarii maltezi au invitat la o masă caldă nevoiaşii din oraş.

28.02.09 Tineretul Maltez din România are un nou Cerc de Conducere
Adunarea Generală a TMR-ului a ales azi, 28 februarie 2009, un nou Cerc de Conducere.

28.02.09 A început Adunarea Generală a Tineretului Maltez
La ora 10:00 a început Adunarea Generală a Tineretului Maltez din România la Arad.

Tinerii maltezi îşi aleg o nouă conducere
În data de 28 februarie 2009 are loc Adunarea Generală a Tineretului Maltez din România (TMR) la Centrul Maltez din Gai, Arad.

07.02.09 Bal caritabil la Aiud
În data de 7 februarie a avut loc a XII-a ediţie a balului caritabil “Ajutaţi-ne să putem ajuta..” organizat de Serviciul de Ajutor Maltez în România, Sucursala Aiud.

19.01.09 Mâncare şi ceai cald pentru persoanele fără adăpost din Sf. Gheorghe
În data de 19 ianuarie tineretul maltez din Sfântu Gheorghe a reînceput acţiunea, prin care oferă ceai cald şi mâncare persoanelor fără adăpost din oraş.

14.01.09 Acţiunea cu ceai fierbinte la Satu Mare continuă
Serviciul de Ajutor Maltez în România, Sucursala Satu Mare continuă să ofere ceai fierbinte şi pâine cu untură nevoiaşilor din cartierele sărace ale muncipiului Satu Mare.

23.12.08 Bucurie şi emoţii la Brăila
În data de 23 decembrie maltezii din Chiscani în colaborare cu partenerii lor din Erfurt au distribuit 57 de pachete de Crăciun în valoare de 2000 Euro.

Acţiuni caritabile la Satu Mare
În 18, 20 şi 24 decembrie Serviciul de Ajutor Maltez în România, Sucursala Satu Mare a intreprins trei acţiuni caritabile prin care au ajutat sute de persoane.

14.12.08 Concert umanitar organizat de Tineretul Maltez Baia Mare
Concertul de colinzi „Un zâmbet într-o viaţă amară”, organizat de tinerii maltezi din Baia Mare în 14 decembrie, s-a bucurat de un mare succes.

14.12.08 Maria Băsescu la Concertul umanitar de Crăciun
Concertul de Crăciun organizat de Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta şi Serviciul de Ajutor Maltez în România s-a bucurat de prezenţa doamnei Maria Băsescu.

19.11.08 Concert de caritate la Oradea
În data de 19 noiembrie a avut loc la Bazilica Romano-Catolică din Oradea un concert de caritate organizat de Serviciul de Ajutor Maltez în România, sucursala Oradea în colaborare cu Asociaţia Caritas Catolica, V.Z.W. – Oradea şi Asociaţia SOS Autism Bihor.

10.11 Voluntariat pe ambulanţă la Sfântu Gheorghe
Începând din data de 10.11.2008, colaborarea dintre Sucursala Sfântu Gheorghe a Serviciul de Ajutor Maltez în România şi Serviciul de Ambulanţă Covasna a fost reluată şi, drept urmare, 15 tineri voluntari vor ajuta zilnic munca Serviciului de Ambulanţă.

21.09-26.09 Cursul conducătorilor de grupă
În urma cursului de conducători de grupă, care a avut loc la Pădureni în perioada 21 şi 26 septembrie Tineretul Maltez din România are 13 noi conducători de grupă.

21.09 Inaugurarea caselor Centrului Multifuncţional de Tineret, Micfalău
În data de 21 septembrie a avut loc inaugurarea celor şapte case ale Centrului Multifuncţional de Tineret de la Micfalău.

06.09 Bal Caritabil Maria la Timişoara
La a 2-a ediţie a Balului Caritabil Maria, organizată de filiala Timişoara în data de 6 septembrie la Hotelul Continental din Timişoara, s-au strâns peste 20.500 lei, bani destinaţi proiectului „Mâncare pe roţi”.

17.08-31.08 Tabăra de la Oradea pentru copiii sinistraţi din Maramureş şi Moldova
Sucursala de la Oradea, a SAMR, organizează în perioada 5-31 august 2008, acţiunea de ajutorare a sinistraţilor din Maramureş şi Moldova.

16.08-23.08 Eurocamp 2008 în Polonia
A 12-a ediţie Eurocamp a fost găzduită de tinerii maltezi din Polonia.

15.08-22.08 Tabără pentru tineri cu dizabilităţi la Vâlcele
În perioada 15.08-22.08 a avut loc a 6-a ediţie a taberei pentru tineri cu dizabilităţi organizată de Serviciul de Ajutor Maltez în România.

08.08-09.08 O mână întinsă pentru sinistraţii din Moldova
Sucursala Arad a Serviciului de Ajutor Maltez în România a venit în ajutorul sinistraţiilor din comuna Săuceşti, judeţul Bacău.

31.07 Ajutor umanitar pentru sinistraţii din Suceava
Sucursala Târgu Mureş a trimis în data de 31.07 un transport de ajutoare umanitare, sinistraţilor din Suceava.

30.07 Intervenţie în caz de catastrofă în Maramureş
Sucursala Baia Mare organizează o intervenţie în caz de catastrofă în valoare de 13000 Euro în satele: Poienile de Sub Munte, Remeţi şi Teceu Mic în judeţul Maramureş.

30.07.08-03.08.08 Serviciul de Ajutor Maltez în România vine în ajutorul sinistraţilor
Trei sucursale ale Serviciului de Ajutor Maltez: Baia Mare, Târgu Mureş şi Arad au demarat acţiuni de ajutorare a sinistraţilor din localităţile afectate de inundaţii

26.07-02.07 În 8 zile în jurul lumii
Peste 750 de tineri maltezi au “călătorit îm jurul lumii” în perioada 26 iulie şi 02 august cu ocazia taberei federale, organizată anul acesta la Bürstadt, Hessen, Germania.

26.07-02.08 Tinerii din România au câştigat Cupa Christopher
Dintre cele 18 naţiuni participante, grupul tinerilor din România a câştigat Cupa Christopher în cadrul taberei internaţionale a tinerilor cu dizabilităţi organizată de Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

25-27.07.08 - Festivalul Tineretului Maltez din România
În perioada 25 şi 27 iulie a avut loc Festivalul Tineretului Maltez din România la Centrul Multifuncţional de Tineret din Micfalău.

26.07.08 - Ziua Verde la Târgu Mureş
Tinerii maltezi din Târgu Mureş au participat la acţiunea Ziua Verde din oraşul lor.

21-24.07.08 - Instructaj de prim ajutor la Târgovişte şi Găeşti
În zilele de 21, 22 şi 23 iulie la ISU Târgovişte s-a desfăşurat un schimb de experienţă care a constat în susţinerea unor cursuri de prim ajutor.

20-24.07.08 - Tabăra de muncă de la Micfalău
În perioada 19.07-24.07 a avut loc a 2-a ediţie a taberei de muncă de la Micfalău, organizată de tineretul maltez din Sf. Gheorghe.

07-13.07.08 - Tabăra pentru copii nevoiaşi
În perioada 07.07-13.07 a avut loc la Micfalau “Tabăra pentru copii din familii mari si nevoiaşe” organizată de tineretul maltez din sucursala Sf. Gheorghe.

19.05 - Cocktail caritabil la New York
În 19 mai 2008 a avut loc la New York, a IV-a ediţie a Acţiunii de Strângere de Fonduri pentru Copii Orfani.

17.05.08 - Adunare generală
In 17 mai s-a desfăşurat la Aiud, Adunarea Generală a Serviciului de Ajutor Maltez în România.

02-06.05.08 - Pelerinaj jubiliar la Lourdes
Pelerinajul anual de la Lourdes, al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta, s-a desfăşurat în perioada 2-6 mai 2008.

29.03-19.04.08 - Adunări diecezane
În perioada 29.03-19.04 au avut loc adunări diecezane în diecezele: Alba, Bucureşti, Satu Mare, Timişoara.

19.03.08 - Un nou sediu maltez la Arad
În data de 19 martie 2008, de Sf Iosif, a avut loc inaugurarea noului sediu al Serviciului de Ajutor Maltez, filiala Arad

16.03.08 - Noul Mare Maestru
Fra` Matthew Festing (59) este al 79-lea Mare Maestru al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta.

15-17.02.08 - Întâlnirea Purtătorilor de Cuvânt ai Tineretului Maltez din România (TMR)
În perioada 15-17 februarie a avut loc la Cisnădioara, Sibiu Întâlnirea Purtătorilor de Cuvânt ai Tineretului Maltez în România (TMR). Gazde şi organizatori au fost tinerii maltezi din Sibiu.

16.02.08 - Funeraliile Marelui Maestru Fra' Andrew Bertie
În data de 16 februarie s-au desfăşurat la Roma funeraliile Marelui Maestru Fra Andrew Bertie al Ordinului de Malta, decedat la 7 februarie la vârsta de 78 de ani.

09.02.08 - “Ajutaţi-ne să putem ajuta….” Bal de caritate la Aiud
Sucursala Aiud a Serviciului de Ajutor Maltez în România a organizat în data de 09.02 a XI-a ediţie a Balului Maltez din Aiud.

08-09.02.08 - Zilele României la Lampaden/Trier
În perioada 8-9 februarie a avut loc la Lampaden/Trier, Germania sesiunea „Zilele României” organizată anual de Serviciul de Ajutor Maltez în Germania (MHD) dieceza Trier.

07.02.08 - Maltezii îşi i-au rămas bun de la Marele Maestru Fra’ Andrew Bertie
La data de 7 februarie 2008 s-a stins din viaţă la Roma, după o lungă suferinţă, la 79 de ani Marele Maestru al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta Fra' Andrew Willoughby Ninian Bertie.