Despre Noi Programe Ajută și Donează Contact
en hu

Tabăra și festivalul maltez de vară la Setétpatak

În perioada 15-22 iulie, Serviciul de Ajutor Maltez în România organizează Tabăra și festivalul maltez de vară la Setétpatak, comuna Bățani din județul Covasna, în cadrul proiectului “Misiunea catolică ca mijloc de construire a capacității comunității”.

La tabără sunt invitați să participe tineri maltezi din toată țara.

Taberele Tineretului Maltez din România sunt cele mai mari evenimente ale TMR care reunesc tinerii maltezi din întreaga țară. În anul 2018 ne propunem să organizăm o tabără cu un număr și mai mare de participanți, care provin atât din cadrul TMR cât și tineri de lângă parohiile cu care colaborăm în proiect. Tabăra dorește să ofere ocazia tinerilor de a se întâlni, de a se cunoaște mai bine, de a împărtăși trăirea valorilor malteze, de a manifesta împreună spiritul maltez, de a petrece împreună momente de neuitat.
Prin această tabără/festival vă propunem formarea umană, comunitară, relaxare, voie bună. Credem că este fundamental a recunoaște importanța implicării fiecărui maltez în proiectele și acțiunile organizate de SAMR, iar organizarea acestei tabere vine să mulțumească pentru efortul pe care îl depune fiecare voluntar pe parcursul unui an.

Între 13-15 iulie va avea loc și a doua ediție a Zilelor Sportive Malteze.
Evenimentul conține ca și prima sa ediție de la Săcele, județul Brașov, competiţii sportive de fotbal, baschet şi o “olimpiadă” a jocurilor.
La acest eveniment sportiv îi așteptăm pe toți tinerii maltezi şi tinerii din cadrul parohiilor cu care colaborăm prin formarea unor echipe locale care au luat parte și în prima ediție a evenimentului sportiv, dar și pe cei care ar dori să participe pentru prima dată.
Evenimentul sportiv este un cadru de întâlnire la nivel naţional între tinerii maltezi şi tinerii de lângă parohiile cu care colaborăm, dând posibilitatea participanţilor de a împărtăşi experienţe comune, valori, de a practica sportul ca şi formă de cunoaştere şi prietenie.
Participanții la campionat pot să fie prezenţi și în tabără, dar nu este obligatoriu.

Detalii organizatorice pentru cei interesați
• Cazarea va fi asigurată pentru toți participanții în corturi de mai multe persoane la locul desfășurării. Ca atare cei interesați sunt rugați să aducă sac de dormit, izolir, tacâmuri, farfurii, pahare.
• Facilități: participanții vor avea oportunitate de igienizare în compartimente sanitare mobile.
• Taxă de participare: 20 lei/persoană. Taxa nu include drumul la locație, această cheltuială cade în sarcina persoanei.
• Locul de desfășurare: Setétpatak, comuna Băţani, jud. Covasna
• Participanți: pot participa tineri cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani din întreaga ţară (cu excepții).
• Înscriere: pot participa 20 persoane din fiecare filială/sucursală/parohii (din rândul maltezilor și tinerilor de lângă parohii). Rugăm conducătorii grupelor tineretului maltez sau conducătorii de sucursale/filiale să completeze formularul de înscriere – conducător de grupă/ conducător sucursală/președinte filială și lista nominală cu tinerii care doresc să participe la aceste tabere. Aceste documente se vor trimite prin e-mail până la data de 15 iunie 2018. Pentru a facilita organizarea, vă rugăm să respectați termenul comunicat.
Totodată conducătorul de grupă sau de sucursală/filială va înmâna tuturor participanților din grupul său câte un formular de înscriere și declarația pe proprie răspundere, pe care le va aduna și le va preda organizatorilor taberei la Setétpatak. Toţi participanţii vor trebui să semneze declaraţiile pe propria răspundere. În cazul în care sunt minori, semnează
părinţii.

• Tabăra este organizată în cadrul proiectului “Misiunea catolică ca mijloc de construire a capacității comunității”, și din fiecare filială/sucursală trebuie să fie prezent un preot/conducător spiritual.

Vă așteptăm cu drag!