Despre Noi Programe Ajută și Donează Contact
en hu

Tabăra Internaţională pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii – ediţia a 14-a

34 de tineri cu dizabilităţi locomotorii însoţiţi de 58 de voluntari maltezi au participat în săptămâna 4-10 iulie 2016 la ediţia a 14-a a Taberei Internaţionale pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii în localitatea Vâlcele, judeţul Covasna.

Călărit, activităţi meşteşugăreşti, karaoke, acitivităţi asistate de câini terapeuţi, activiţăţi sportive sunt doar câteva din momentele din program care i-au provocat pe participanţi de-a lungul celor 6 zile ale taberei. Pe lângă activităţile fizice, anul acesta tabăra a pus accent şi pe jocuri de gândire, precum rebus, şah sau moară. Tinerii cu dizabilităţi au fost cazaţi în căsuţe împreună cu voluntarii, care i-au asistat timp de o săptămână.

Un moment deosebit s-a petrecut vineri când mai mulţi membri ai Ordinului Suveran Hospitalier şi Militar de Malta din România i-au vizitat pe tinerii cu dizabilităţi prezenţi în Tabără şi au petrecut alături de ei o bună parte din zi.

Sămbătă, 9 iulie, toţi participanţii la Tabără s-au alăturat voluntarilor maltezi prezenţi la Şumuleu Ciuc la pelerinajul anual al Serviciului de Ajutor Maltez în România.